„1949/2019: Student în Pitești” – 14 noiembrie 2019, eveniment dedicat studenților piteșteni

Divertisment

În pragul Zilei Internaționale a Studentului, Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești și Filarmonica Pitești, alături de Memorialul „Închisoarea Pitești”, oferă studenților piteșteni prilejul de a înțelege, prin intermediul artei cinematografice și al artei teatrale contemporane, acest moment unic al istoriei țării noastre, dar și al întregii umanități, care face parte, cu toată durerea și sacrificiul care l-au marcat, din trecutul orașului nostru.

În decembrie 2019 se împlinesc 70 de ani de la declanșarea „Fenomenului Pitești”, un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică a individului, prin metode ce au depășit în oroare reeducarea maoistă din închisorile de la Pekin, nefiind întâlnite nici măcar în Gulagurile sovietice.
Această „operațiune” a început în 1949, la închisoarea de la Pitești. Experimentul a încetat în anul 1952, în urma sa rezultând aproximativ 5.000 de victime, majoritatea dintre ei fiind studenți de elită, tineri care se opuneau regimului comunist, dar și membri ai fostelor partide politice.
Astfel, în ziua de joi, 14 noiembrie 2019, între orele 11:30 și 14:00, studenții de la cele două universități piteștene, Universitatea Pitești și Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, sunt invitați la Centrul Multifuncțional al Filarmonicii Pitești, unde vor putea urmări filmul românesc regizat de Toma Enache și inspirat de Experimentul Pitești, „Între chin și amin” – proiecție gratuită cu circuit închis.

Maestrul Constantin Cotimanis, unul dintre numele mari regăsite în distribuția filmului, va oferi spectatorilor prezenți, în deschidere, un scurt moment artistic dedicat evenimentului, prin recitarea unor versuri din poezia temnițelor comuniste.
Programul zilei dedicate studenților piteșteni continuă cu o a doua performanță artistică ce are la bază mărturiile foștilor deținuți care au reușit să supraviețuiască Experimentului: spectacolul dramatic „PE EI!” – un proiect „Texte bune în locuri nebune”, regizat de Ionuț Caras și susținut de o echipă de actori clujeni, care se va desfășura chiar în incinta fostei închisori Pitești, începând cu ora 18:00. Municipalitatea, în parteneriat cu Memorialul Închisoarea Pitești, oferă gratuit studenților acest spectacol, urmat de vizitarea muzeului memorial.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul