Conacul Goleștilor, aflat astăzi pe teritoriul administrativ al orașului argeșean Ștefănești, este singurul ansamblu laic fortificat de la sud de Carpați, reprezentativ pentru arhitectura de dinaintea epocii brâncovenești.
Ctitorit în anul 1640 de către boierul Stroe Leurdeanu, conacul a fost distrus în mare parte de un incendiu în 1716, fiind refăcut și extins la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Radu Golescu. Complexul a intrat în circuitul cultural în urmă cu 75 de ani, după un amplu proces de restaurare.
‘În cele aproape patru veacuri de existență, casele de la Golești au trecut adesea prin momente de restriște și ruină. Restaurarea din 1942-1943, realizată în plin război, cu resurse limitate și forță de muncă locală, a readus la forma inițială toate clădirile’, spune directorul complexului muzeal de la Golești, Filofteia Pally.
Inițiativa salvării complexului boieresc i-a aparținut istoricului George Fotino, care în 1939 vorbea, într-o serie de conferințe radio, despre stadiul avansat de degradare în care ajunseseră toate construcțiile. În același an, printr-un decret semnat de regele Carol al II-lea pe 7 iunie, se înființa Muzeul Dinicu Golescu.
‘Conacul, fostul local al școlii obștești și foișorul erau în ruină, zidurile de incintă erau dărâmate, doar vechea baie turcească mai era păstrată în întregime. Lucrările de restaurare au fost începute în anul 1942 de inginerul Radu Minescu, proiectul fiind realizat de arhitectul Horia Teodoru’, povestește Filofteia Pally.
Înainte de inaugurarea din 1943, încăperile au fost mobilate cu piese donate de descendenții familiei Golescu. De asemenea, tablourile originale ale Goleștilor, pictate de C.D. Rosenthal, au fost puse la dispoziția pictorului Nicolae Grant pentru a fi copiate și apoi expuse în conac. Importantă a fost și donația Bibliotecii ‘I.I.C. Brătianu’ din București, care a constat într-un număr însemnat de cărți de epocă, păstrate și astăzi în muzeu.
În 1958 a avut loc deschiderea secției memoriale a familiei Golescu și a expoziției de istorie care prezintă evenimentele de la 1821, 1848 și 1859. Între 1960 și 1961 s-au făcut reparații și amenajări la toate construcțiile, în vederea organizării unor noi secții muzeale.
Secția de Etnografie și Artă Populară a fost deschisă în 1962, într-un spațiu ce însuma 18 camere. Un an mai târziu s-a organizat secția de pedagogie, în clădirea în care a funcționat școala slobodă obștească a lui Dinicu Golescu.
Accesul în complexul fortificat se face printr-un foișor de intrare, construit din zid la bază și din lemn în partea superioară, care a servit ca loc de supraveghere și pază. Se spune că aici a locuit Tudor Vladimirescu între 18 și 21 mai 1821, înainte de a fi prins și ucis din porunca lui Alexandru Ipsilanti.
Chiar la intrare, pe partea dreaptă, se află școala slobodă obștească, înființată de marele ban Radu Golescu la începutul secolului al XIX-lea. Școala, în care învățau copiii din sat, a funcționat până în 1821, fiind redeschisă cinci ani mai târziu de Dinicu Golescu sub forma unui gimnaziu-internat.
Aceasta a fost prima școală modernă cu predare în limba română și a funcționat până în 1830. În școală sunt expuse atât piese de mobilier, cât și manuale vechi.
Tot din vremea lui Radu Golescu datează și un spital al săracilor, denumit și ‘bolniță’, situat în partea stângă a intrării în complexul muzeal.
O altă construcție interesantă, care datează de la începutul secolului al XIX-lea, este baia turcească cu aburi. Clădirea de formă dreptunghiulară are ziduri groase, din cărămidă legată cu mortar. Tavanul din cărămidă este construit în boltă și este prevăzut cu orificii pentru aerisire.
Clădirea principală, situată în centrul incintei fortificate, a fost ridicată peste o pivniță în suprafață de aproape 250 de metri pătrați, cu ziduri groase de aproape un metru. Una dintre cele două încăperi ale pivniței are și o ‘tainiță’, în care stăpânii de puteau refugia în caz de mare pericol.
Conacul a suferit, de-a lungul timpului, o serie de modificări și adăugiri. Clădirea de formă dreptunghiulară a fost concepută inițial cu un singur nivel de locuire, având planșeul ridicat al circa doi metri de sol și acoperișul în patru ape făcut din șindrilă.
În interior, încăperile sunt dispuse în jurul unui hol central, prevăzut cu o scară în spirală din lemn care permite accesul la etaj.
Dormitoarele, camera de lucru a fraților Golești, salonul cu pian și sufrageria, toate mobilate cu piese de epocă, încearcă să recreeze atmosfera secolelor trecute. Senzația de călătorie în timp este accentuată și de chipurile membrilor familiei Golescu din diferite epoci, care parcă îi privesc pe vizitatori din tablourile expuse pe pereți.
Poate cea mai interesantă încăpere este camera orientală, în care erau primiți înalții oaspeți veniți din Imperiul Otoman. Aici pot fi văzute numeroase obiecte originale, precum divanele așezate direct pe pardoseală și acoperite cu șaluri turcești, pernele cu motive orientale, o lampă cu semilună și o carpetă cusută cu fir de argint, pe care sunt reproduse fragmente din Coran.
La etaj se află o încăpere de mari dimensiuni, care a fost folosită la un moment dat ca dormitor pentru băieți, precum și o cameră mai mică, fostă odaie a fetelor.
Conacul de la Golești este important nu doar din punct de vedere arhitectonic, ci și din prisma personalităților care au locuit aici de-a lungul timpului.
Originile boierilor Golești încep, potrivit documentelor istorice, cu pârcălabul Baldovin, menționat la sfârșitul secolului al XV-lea ca stăpân al unor întinse moșii în Muscel. În secolele următoare, urmașii săi s-au înrudit prin alianță cu mari familii boierești și chiar domnești, cum ar fi Brâncovenii, Văcăreștii, Bălenii, Leurdenii, Bălăcenii sau Racovițeștii.
La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, marele spătar Radu M. Golescu a jucat un rol important la curțile domnitorilor Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino și Nicolae Mavrocordat.
În ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea, ștafeta a fost preluată de nepotul său, marele ban Radu Golescu, care s-a implicat în punerea în practică a noilor principii iluministe, îndeosebi în ceea ce privește reformarea învățământului.
Și cei trei fii ai săi au avut un rol important în viața culturală și politică a Țării Românești.
Fiul cel mai mare, Nicolae, a jucat un rol important în revoluția de la 1821, fiind unul dintre susținătorii lui Tudor Vladimirescu. El este și unul dintre semnatarii memoriului prin care se solicita Imperiului Otoman restaurarea domniilor pământene în Țara Românească.
Fratele său Iordache Golescu a fost unul dintre cei mai activi cărturari și oameni politici din prima jumătate a secolului al XIX-lea. A contribuit la reformarea educației, fiind autorul uneia dintre gramaticile românești, dar și la modernizarea edilitară a Bucureștiului.
Cel mai mic dintre frați, Dinicu, este cunoscut mai ales prin însemnările de călătorie pe care le-a lăsat în urmă. Acestea erau destinate, în primul rând, să-i informeze pe contemporani despre starea de lucruri din alte țări.
Dinicu a avut cu soția sa Zoe (Zinca) o fiică pe nume Ana, căsătorită Racoviță, precum și patru băieți, Ștefan Nicolae, Radu și Alexandru-Albu. Aceștia din urmă, cunoscuți sub numele de frații Golești, s-au implicat activ în evenimentele politice din secolul al XIX-lea, care au dus la modernizarea României.
Din aceeași familie au făcut parte și alte personalități ale României, dintre care unele nu au purtat numele Golescu. Un exemplu în acest sens este doctorul Carol Davila, întemeietorul școlii naționale de medicină, căsătorit cu Ana Racoviță-Golescu.
Unul dintre fiii celor doi este cunoscutul dramaturg Alexandru Davila, autorul dramei istorice în versuri ‘Vlaicu Vodă’.
Printre personalitățile înrudite cu familia Golescu se numără diplomatul și istoricul George Bengescu, pictorul Nicolae Grant, dar și părintele afișului modern românesc, Petru Grant.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook