Au fost suplimentate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19; masca devine obligatorie inclusiv în spaţii deschise

Social

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, marţi, adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii noului coronavirus, printre care şi obligativitatea purtării măştilor de protecţie inclusiv în spaţii deschise, a anunţat prefectul Emanuel Soare.

“Nu considerăm în acest moment că izolarea şi carantina sunt soluţii eficiente pentru judeţul Argeş, de aceea am venit (…) cu propuneri adaptate, legate de sursele de focar pe care noi le-am identificat. (…) Am identificat o serie de alte măsuri restrictive suplimentare pe care le-am adoptat şi pe care le vom aplica în perioada imediat următoare (…). Am dispus ca toate evenimentele private care se vor organiza în perioada următoare se vor supune restricţiilor de program (…), astfel încât vor putea să se desfăşoare până la ora 22,00 în timpul săptămânii, iar în weekend până la ora 23,00. De asemenea, am luat măsura obligativităţii portului măştii de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani în toate locurile publice sau private, închise sau deschise, oriunde există o aglomerare de persoane. Unde sunt mai mult de două persoane în acelaşi loc, masca devine obligatorie”, a declarat prefectul.

El a precizat că noile măsuri se aplică în toate localităţile judeţului şi vor rămâne în vigoare până când numărul cazurilor de COVID-19 va intra pe un trend descrescător.

De asemenea, toate instituţiile publice trebuie să-şi adapteze activitatea şi să asigure respectarea măsurilor de prevenire. Autorităţile vor verifica respectarea acestor măsuri şi în cazul operatorilor economici.

“Orice operator economic care nu respectă legislaţia în vigoare va fi amendat şi închis pentru o perioadă de 15 zile”, a mai spus Emanuel Soare.

Prefectul anunţase, în urmă cu o zi, că nicio localitate din judeţ nu îndeplineşte toate criteriile pentru instituirea carantinei zonale, dar vor fi impuse o serie de alte restricţii.

“Am solicitat punctul de vedere al primarilor (…), am avut o discuţie şi pe subiectul carantinării şi izolării. (…) Noi nu ne dorim izolarea sau carantinarea niciunei localităţi, pentru că aceste măsuri nu pot fi decât o ultimă soluţie, când toate celelalte vor fi eşuat. (…) Nu avem în acest moment date care să ne conducă către adoptarea aceste ultime soluţii privind carantinarea şi izolarea”, a spus prefectul.

Instituţia Prefectului Argeş anunţase, pe 22 iulie, că în 12 localităţi se face evaluare pentru carantinare locală pe fondul creşterii numărului cazurilor de COVID-19, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) dispunând, totodată, aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare.

Localităţile în evaluare erau municipiul Piteşti, oraşele Mioveni, Ştefăneşti şi Costeşti, precum şi comunele Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.

Conform deciziei adoptate atunci de CJSU Argeş, administratorii pieţelor agro-alimentare, precum şi operatorii economici având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul, trebuie să monitorizeze permanent, în incinta spaţiilor comerciale, respectarea de către vânzători şi cumpărători a măsurilor de conduită socială şi de prevenţie – evitarea aglomerării, păstrarea distanţei de 1,5 metri între cetăţeni, purtarea măştii de protecţie şi a mănuşilor de unică folosinţă de către personalul care deserveşte populaţia.

O altă măsură suplimentară prevedea suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg sau bâlci, precum şi activitatea de agrement piscine şi bazine de înot, cu excepţia activităţilor fizice desfăşurate, potrivit legii, de către sportivii de performanţă. Interdicţia este valabilă în toate localităţile judeţului Argeş, în perioada 23 iulie – 9 august, cu posibilitatea de prelungire a duratei în funcţie de evoluţia cazurilor de COVID-19.

“Administratorii societăţilor comerciale care deţin terase a căror activitate a fost redeschisă pe perioada stării de alertă vor proceda la reducerea programului de funcţionare a acestora până la ora 22,00 în cursul săptămânii şi ora 23,00 în zilele de sâmbătă şi duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire şi de către clienţi a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii”, se mai menţiona în comunicatul Instituţiei Prefectului Argeş.

În judeţul Argeş s-au înregistrat 97 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor comunicate, marţi, de Instituţia Prefectului. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 2.911.

În spitale sunt internaţi 546 de pacienţi, dintre care 15 la ATI. De asemenea, 385 de persoane s-au externat la cerere.

De la începutul pandemiei, 900 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 109 au murit. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns