PSD a câştigat CJ şi 71 de primării, inclusiv în 6 din cele 7 oraşe; PNL are 24 de primari de comune (rezultate provizorii)

Politica

PSD a câştigat detaşat alegerile locale din Argeş, obţinând funcţia de preşedinte al CJ şi jumătate dintre mandatele de consilieri judeţeni, precum şi 71 dintre cele 102 posturi de primar, conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă după centralizarea tuturor voturilor din judeţ.

Funcţia de preşedinte al CJ Argeş îi revine lui Ion Mînzînă (42,28% din voturi), social-democraţii obţinând şi 17 dintre cele 34 de locuri de consilier judeţean. PNL va avea 11 consilieri judeţeni, Alianţa USR PLUS patru şi PMP doi.

Candidaţii PSD la funcţia de primar s-au impus în şase dintre cele şapte localităţi urbane al judeţului – municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş şi oraşele Mioveni, Ştefăneşti, Costeşti şi Topoloveni, precum şi în 65 de comune.

PNL a câştigat 24 de primării din mediul rural, iar alianţa USR PLUS, funcţia de primar în municipiul Câmpulung Muscel, prin Elena Lasconi.

Candidaţii PMP s-au impus în două comune, iar câte un post de primar în mediul rural au mai obţinut Pro România, Partidul Ecologist, Alianţa Naţional Ţărănistă şi un candidat independent. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *