Toate cele şase spitale COVID-19, eligibile pentru dotarea cu aparatură din fonduri europene

Social

Instituţia Prefectului Argeş a anunţat, luni, că toate cele şase spitale COVID-19 din judeţ sunt eligibile pentru dotarea cu aparatură din fonduri europene.

„Toate spitalele COVID din judeţ au răspuns solicitării lansate de prefectul Emanuel Soare, care a identificat o oportunitate pentru dotarea cu echipamente şi aparatură, necesare la tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, prin fonduri nerambursabile. De altfel, toate cele şase unităţi sanitare sunt eligibile, Ministerul Fondurilor Europene clarificând cazul Spitalului Orăşenesc Mioveni”, se precizează într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului.

Conform sursei citate, prefectul Emanuel Soare a cerut clarificări la Ministerul Fondurilor Europene, după ce în spaţiul public au existat discuţii referitoare la eligibilitatea Spitalului Orăşenesc Mioveni.

„Spitalul Orăşenesc Mioveni poate avea calitatea de solicitant eligibil, având în vedere faptul că acesta figurează în lista prevăzută în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020 (…). Secţia de Boli Infecţioase a fost înfiinţată la data de 5 aprilie 2020, în corpul existent al unităţii sanitare. În plus, în lista prevăzută în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020, este menţionată expres titulatura ‘Spitalul Orăşenesc Sf Spiridon Mioveni – corp vechi’. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că unitatea sanitară se poate încadra în categoria solicitanţilor eligibili”, se arată în răspunsul transmis de Ministerul Fondurilor Europene.

Toate cele şase spitale COVID-19 din judeţ s-au arătat interesate de acest apel de proiecte. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a transmis o listă cu echipamente şi aparatură medicală în valoare de 5,39 milioane de lei, Spitalul de Pediatrie Piteşti – de 3,75 milioane de lei, Spitalul Municipal Câmpulung Muscel – de 75 de milioane de lei, Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung Muscel – de 114.000 de lei, Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iaşului – de 2,6 milioane de lei şi Spitalul Orăşenesc Mioveni – de 3,6 milioane de lei.

„Este vorba despre un apel de proiecte necompetitiv, primul venit, primul servit, adică dacă scrii bine proiectul, ai şanse să obţii finanţarea. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Am susţinut întotdeauna că în ghid sunt enumerate spitalele care sunt eligibile pentru această competiţie. Acest proiect finanţează echipamente, nu construcţii de secţii”, a declarat prefectul, potrivit comunicatului. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *