Ambulatoriile de la Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti vor fi extinse

Social

Ambulatoriile integrate de la Spitalul de Pediatrie Piteşti şi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti vor fi extinse, dotate şi modernizate prin două proiecte în valoare totală de peste 26 milioane lei, ale căror contracte de finanţare au fost semnate pe 29 noiembrie, de către preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Dan Manu şi directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, potrivit unui comunicat al Spitalului de Pediatrie Piteşti.   Unul dintre cele două proiecte vizează extinderea şi dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti şi are o valoare totală de 13,4 milioane lei, din care contribuţia CJ Argeş este de 2,9 milioane lei.

Proiectul are o perioadă de implementare de 60 de luni şi propune extinderea şi dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti cu un ambulatoriu integrat pe patru niveluri, respectiv subsol, parter şi două etaje unde vor funcţiona săli de tratamente şi cabinete de consultaţii  pentru: Obstretică – Ginecologie; Neurologie; Medicina Internă; Urologie; Chirurgie generală; Chirurgie Toracică; Chirurgie Vasculară; Oncologie; Dermatologie; Ortodonţie; Reumatologie şi Nefrologie; Alergologie. Imobil va avea şi grupuri sanitare, vestiare pentru personal spaţii conexe, spaţii de aşteptare etc.

Al doilea proiect are o valoare totală de 12,9 milioane lei şi se referă la Ambulatoriul Integrat al Spitalului de Pediatrie, care va fi extins modernizat şi dotat. Pentru aceste investiţii care CJ Argeş va contribui cu 2,5 milioane, reprezentând cofinanţare.

Printre lucrările propuse se numără realizarea un bazin de tratament ce va permite servicii de hidrokinetoterapie, instalarea unui lift exterior, se va anvelopa şi reabilita terasa, se vor face lucrări de finisaje interioare şi exterioare, se vor efectua lucrări la instalaţiile sanitare, de alimentare cu apă, la reţele electrice şi termice etc. Totodată, ambulatoriul va fi dotat cu mobilier specific, respectiv dulapuri pentru medicamente şi aparatură medicală.   Spitalul de Pediatrie Piteşti, unitate care a împlinit 35 de ani de la înfiinţare, a fost dotată cu un echipament nou de rezonanţă magnetică (RMN), care a fost prezentat vineri, precum şi cu un ecograf multidisciplinar şi un echipament de radiografie şi radioscopie.   Echipamentul de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN), în valoare de peste 658.000 de euro, a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, iar spaţiul în care a fost amplasat a fost amenajat şi dotat din fonduri proprii ale unităţii care s-au ridicat la aproape 494.000 lei.

“Prin aceste investiţii, Spitalul de Pediatrie Piteşti a devenit una dintre cele mai moderne unităţi sanitare destinate copiilor din regiune, după ce, în urmă cu doi ani, spitalul a fost dotat şi cu un computer tomograf”, se menţionează în comunicat.

Potrivit documentului citat, Spitalul de Pediatrie Piteşti a rezolvat problemele cauzate de deficitul de personal datorită investiţiilor din ultimii ani. “După 35 de ani de activitate, Spitalul de Pediatrie Piteşti are cei mai buni specialişti, este dotat cu echipamente moderne şi pune la dispoziţia micuţilor pacienţi cele mai bune condiţii. Investiţiile realizate în ultimii ani au avut ca principal obiectiv accesul copiilor judeţului Argeş, dar şi din regiune, la servicii de sănătate complete şi de calitate”, conchide sursa citată. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *