Concurs „Copilăria în culori” – 1 Iunie 2020

Divertisment

Se apropie 1 Iunie și, chiar dacă adulții se supun prevederilor stării de alertă, copiii se bucură de libertatea de a ieși la soare, de a se juca în aer liber și de a visa la o vacanță de vară așa cum își doresc.
Organizarea unor evenimente cu public nefiind posibilă, în această perioadă, ne pregătim pentru momentul în care vom putea anunța ridicarea restricțiilor și redeschiderea locurilor de joacă, dar și reluarea unor acțiuni mult apreciate de copii și de părinți, precum „Ziua fără mașini”. Sperăm ca toate acestea să devină realitate în scurt timp, pe parcursul lunii iunie, desigur, în funcție de ceea ce va fi decis la nivel național cu privire la starea de alertă.

Până atunci, vă propunem, dragi copii din Pitești, un joc al imaginației și al culorilor. Printr-un desen realizat de voi, puteți participa la concursul „Copilăria în culori”, trimițând o fotografie a lucrării, pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Pitești, în comentariile acestei postării, până duminică, 31 mai, inclusiv. Tematica desenului este o reprezentare a copilăriei, așa cum o simțiți și o vedeți voi. Cele mai inspirate și originale desene vor fi recompensate cu premii surpriză!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul