Autorităţile iau în calcul extinderea Secţiei ATI de la SJU Piteşti

Social

Autorităţile din Argeş iau în calcul extinderea Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, în contextul înmulţirii cazurilor confirmate de COVID-19.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, subiectul a fost abordat în cadrul unei întâlniri de lucru care a avut loc luni. La discuţii au participat, printre alţii, preşedintele CJ Argeş, doctorul Dan Manu, directorul DSP Argeş, Sorina Honţaru şi managerul SJU Piteşti, Adriana Molfea.

Referitor la organizarea sanitară de la nivelul SJU Piteşti, extinderea Secţiei de Terapie Intensivă ar urma să se facă prin amenajarea unui spaţiu cu paturi, ventilatoare şi monitoare pentru tratament de specialitate în cazurile de COVID-19, cu aprobarea şi avizul DSP Argeş.

Un alt subiect a fost gestionarea situaţiei privind personalul medical care tratează bolnavi de COVID-19, deoarece în ultimele luni s-a lucrat la capacitate maximă. Având în vedere creşterea îngrijorătoare a numărului de cazuri la nivel judeţean, concluzia a fost că trebuie identificate soluţii astfel încât activitatea medicală să se desfăşoare în continuare în cele mai bune condiţii.

“Dat fiind faptul că s-au înregistrat cazuri confirmate de infecţie cu SARS-Cov-2 în rândul angajaţilor şi beneficiarilor la nivelul unor centre ale DGASPC Argeş, întrucât în aceste centre sunt instituţionalizate persoane vulnerabile – vârstnici, dar şi copii cu dizabilităţi, s-a luat decizia ca reprezentanţii din conducerea DGASPC Argeş, în colaborare cu DSP Argeş, să întocmească o procedură clară privind circuitul care trebuie urmat în vederea monitorizării şi acordării asistenţei medicale pentru persoanele infectate cu COVID-19″, se menţionează în comunicat.

În judeţul Argeş s-au înregistrat, de la începutul pandemiei, 1.390 de cazuri de COVID-19, iar 68 de persoane au murit, potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului. În prezent, în spitale sunt internaţi 398 de pacienţi, dintre care 12 la terapie intensivă. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *